Ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru noi, românii, ale căror ultime săptămâni sunt bulversate de greșeli ale tinerilor ale căror victime sunt... tinerii. Ne-a dăruit să medităm la un dialog dintre Domnul Hristos și un tânăr ce se dădea bogat (Matei 19.16-26). Uciderea de la Mangalia și crimele de la 2 Mai nu sunt altceva decât vârful rănii unei generații care refuză Țara pentru că Țara nu le mai oferă nimic.
Cât despre tragedia inexplicabilă altfel decât subuman de la Botoșani, unde veseloasa Alexandra – știu ce zic, fiindu-mi deseori camarad de conferință- a pierit mi-e roșu sufletul de rușine și obidă, de supărarea adâncă nu pe sistem, ci pe noi, pe noi care rămânem indiferenți deseori. De la umilirea lui Iisus Hristos din ultimii ani s-a ajuns la umilirea acestor copiii plini de seninătate și nu avem voie să ne mințim. Am batjocorit sistemic cea mai mare bogăție din ei, chipul Slavei lui Dumnezeu, derutându-i ghebos și gheenic spre o lume ireal de absurdă. În care s-au adăpostit prin alcool și drog, prin promiscuitate culturală și prin ieftinire a motivului existenței.
E îndeajuns să ieși pe stradă sau să ții geamul deschis să auzi, să vezi și să înțelegi că vremea căutării vinovaților ori eludării vinovăției prin a face din călăi victime ale altor călăi a trecut. Ajunge! Sunt mii de acte de agresiune fără sens și violențe incredibile izvorăsc din imaginile și filmele pe care le consumă și mediocritatea sufletească a celor dinaintea lor duce acum la o repetenție generală. Cei care-i ascund sunt ca ei, copiii pierduți ai unei Țări ce nu-și va reveni fără pocăință, fără înțelepciunea de a gândi, nu doar de a pedepsi.
Cât de bogat poate fi un tânăr, în fond? Ca și povestașul pus în vorbă cu Iisus când tânărul de azi află că sărăcirea prin dăruire este adevărata bogăție se întristează. El este crescut să creadă că viața este un vot de lux și nu unul de jertfire. Că a avea părinți și a le cheltui viața fără să transferi din viața ta nimic e modelul, e fundamentul vieții. M-am tot gândit că unii se miră de tineri fără să le asculte întrebările, fără să-i învețe întrebările fundamentale. Câți ar întreba: Ce să fac ca să mă mântuiesc? Sau: Ce-mi mai lipsește să mă mântuiesc?
Ei se întreabă între ei uneori lucruri inutile și mi-e teamă că generația asta - pe de-o parte - și-a afectat camaraderia iar – pe de altă parte - aceasta li se prezentat ca inutilă. Mântuitorul nu-i cere tânărului ținerea Legii, ci împlinirea ei umană prin dragoste. Ori ce vedem azi este și necunoașterea Legii lui Dumnezeu și aruncarea ei la gunoiul ideologiilor. Despre și spre această Libertate au fost îndemnați să alunece tinerii. O libertate a violenței și a lipsei de empatie, o cultură a violenței și a lipsei de empatie. O normalizare a vulgarității cu prețul zdrobirii fragilului.
Era altfel tânărul evreu din Evanghelie? La prima vedere da. E cumincior. E angajat ritual și crede în Dumnezeu deși, privindu-L, nu-L vede. E ca tinerii care produc câte o dramă despre care apoi vecinii ne spun că sunt cuminți, tăcuți, liniștiți... ca și cum asta ar fi de ajuns. Care rămâne dar bogăția tânărului? Să aibă părinți cuminți? Ban, școală, burse, case? Nu știu. Cred că cea mai mare bogăție a unui tânăr - și Hristos o spune cu simplitate - este tinerețea. Nu spun tinerețea bătută în cuiele cenzurii de părinți care au fost la rându-le cenzurați tineri fiind. Ci tinerețea care nu se mai întoarce, care are, asemeni întregii vieți, sens Unic.
Aici e teama mea cea mai mare. Că tinerii și-au pierdut tinerețea. Le-a fost tocită în tehnologizarea vieții, în transformarea lor în suflete gonflabile. Și ascultându-i, credeți-mă, nu este vina lor. Stau în mâinile noastre precum lutul în mâna olarului și în loc să-i creștem îi ciobim. Le anulăm forța dialogului, ne irită și ne tulbură curajul lor de a striga de pe țărmul neliniștii lor: Hei, suntem aici! Nu mai investiți în uciderea viselor noastre și nici în prostirea noastră cu orice preț, mai ales cu prețul pierderii chipului slavei lui Dumnezeu. V-ați uitat atent la copiii- ucigași după ce comit uciderea? Fie că sunt în parcul din Craiova sau Mangalia, fie pe banda de șosea- care li se arată mai degrabă ca o bandă desenată decât drept una asfaltată- ori pe plajă o luciditate seacă se așterne pe fețele lor de crezi că așa arată normalitatea absolută. Sunt desigur oameni cu drepturi care își pierd privilegiul de a mai avea lumina pe față. Desigur că într-o lume ca a noastră nu contează, dar Hristos tocmai asta spune: Tinere, fii lumină! Îți ofer din Lumina Mea, din Învierea Mea să fii Lumină!
Cum putem transmite asta copiilor și tinerilor noștri? Dacă ne uităm la adulții din jur ai spune că totul e compromis. Ori la oamenii îmbătrâniți în rele cu aere de guru am putea să intrăm în vrie. Ori Mântuitorul spune: nu spre oameni priviți, ci spre Mine care vă mențin omenia prin Întruparea Mea. La ce asistăm prin fiecare minimalizare a Vieții și Jertfei Sale? La distrugerea țintei de ieșire din criză, din moarte, la anularea bogăției tinereții prin îmbogățirea calpă a tânărului. Nu știu de ce insistăm pe valorile care rănesc creștinismul rânjind satisfăcuți pentru ca apoi să ne arătăm iritați. De aceea ne pier tinerii că i-am batjocorit lui Dumnezeu forța de a sta Viu, ridicând vieți de aur în toate colțurile intereselor mincinoase. Și mi-e teamă că nu există decât un răspuns la toate lamentațiile noastre: ... la Dumnezeu toate sunt cu putință! Iar Dumnezeul nostru nu este o soluție, ci un Dumnezeu Viu care ne dovedește că uneori plătesc copiii prețul libertății mințite a părinților.
Dacă avem ceva de plâns, sunt păcatele noastre. Dacă avem ceva de făcut, este să ne pocăim, nu doar cerând iertare, ci construind siguranța copiilor noștri fără ifose de arhitecți ai nimicului. Când Alexandra scria „nu am aer” nu despre Dumnezeu scria, știu ce zic, ci despre ingratitudinea noastră la darurile prin care trebuia să veghem la ea. Ortodoxia nu se identifică nici cu națiuni și nici cu oamenii, ci cu Hristos Dumnezeu. Dacă vă pasă, nu lăsați batjocorită icoana și cereți-i să reaprindă în tineri rugul Duhului Sfânt. Iertați-ne copiii și tineri. V-am trădat crezând că știm mai bine decât Dumnezeu cum să vă trăiți Tinerețea, singura voastră avere. Noi ne-am îngâmfat și vouă vi se strepezesc sufletele!
Cât de bogat poate fi un tânăr ortodox?
