„Să nu fie tăcerea ta pagubă și pricina de vătămare duhovnicească ție și celorlalți” (Sf. Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, cap. 23).

    Iubiți cititori, urmând acestor învățături, eu, neputinciosul și nepriceputul, am luat îndrăzneală de a duce o sarcină mai presus de puterea mea, nădăjduiesc în mila Mântuitorului Iisus Hristos și în rugăciunile Maicii Domnului , că îmi vor ajuta și nu voi fi osândit pentru nepricepere și tăcere. Ne gândim mereu, pe parcursul vieții noastre, cum să dobândim virtuțile care ajută sau ne conduc spre mântuirea noastră. Așadar astăzi vorbim despre cea mai mare ''comoară'' pe care omul simplu, tăcut, blând și milostiv poate să o dobândească. Ce este smerenia ? Iată un răspuns din cele o mie pe care le amintesc Sfinții Părinți.

     ,,Smerenia este o putere tainică pe care, după săvârșirea a toată petrecerea, o primesc sfinții cei adevărați.

    Această putere tainică nu poate să lucreze în altcineva decât numai în cei desăvârșiți în faptă bună, prin puterea harului atât cat încape firea, după hotărâre”. Scara).

     Oamenii, din fire par a fi smeriți și blânzi, unii se smeresc cu gândul, gândindu-se la păcatele și căderile lor. Dar nici una din acestea nu este smerenia cea adevărată, după cum arată Sfântul Isac Sirul care zice: Nu tot cel din fire domol, blând, lin sau înțelegător a ajuns pe treapta smeritei cugetări și nici cel ce întru pomenirea căderilor și a greșelilor sale se smerește cu cugetul, fiindcă își aduce aminte de ele.''

Ci smeritul cugetător este cel ce are în ascuns ceva vrednic de mândrie și nu se mândrește, ci se socotește pe sine ca pe niște țărână, pământ și cenusă” (Cuv. 21).

Acesta este un element de tip text. Fă click dublu pentru a edita textul. Poți la fel să modifici dimensiunile și poziția elementului, fundalul, linia de contur și multe altele. La fel, pentru apariția elementelor de tip text poți seta un efect de animație.

Cuvânt despre smerenie - Parintele Cleopa Ilie

20 ianuarie 2023
În acest articol, vom explora câteva sfaturi și comportamente pe care o femeie le poate adopta pentru a fi considerată o soție perfectă.