În plină pandemie de COVID, Gigi Becali a demarat, în Pipera – Voluntari, ridicarea unui lăcaș de cult unic în România, în urma unei promisiuni pe care o făcuse cu mai mulți ani în urmă.
Gigi Becali s-a gândit la construirea lăcașului de cult încă din 2008, înainte ca Steaua să o elimine pe Galatasaray și să se califice în grupele Ligii Campionilor. Latifundiarul din Pipera a mărturisit că, la acel moment, i-a făcut o promisiune lui Dumnezeu: va construi o biserică dacă turcii vor fi scoși din competiție. După ce a primit toate autoizațiile necesare, patronul FCSB a început ridicarea catedralei.
Lăcașul de cult va fi grandios și realizat după stilul bisericilor rusești. Capodopera arhitecturală ar urma să fie gata anul viitor. În spatele bisericii, va fi construită o clădire cu trei etaje, care va găzdui preoții veniți în Capitală la invitația lui Gigi Becali. Proiectul îi aparține în totalitate patronului FCSB, acesta ocupându-se de altar, icoane și tot ce înseamnă decor. El a ales până și clopotele.
Catedrala va avea interiorul pictat cu foiță de aur, lucru unic în România. Vor fi montate 13 clopote, controlate prin calculator, care vor interpreta anumite melodii religioase. Gigi Becali a primit o ofertă de teren, dar a refuzat-o, preferând să ridice lăcașul de cult care îl va costa, cu tot cu pictură, aproximativ 10 milioane de euro.
Construcția începe să prindă deja formă. Va avea o înălțime de 40 de metri, 35 de metri lungime și 20 de metri lățime. În proximitatea lăcașului se află chiar și un McDonald’s. Este prevăzută și cu subsol, scrie descoperatera.ro.
Gigi Becali este un om darnic și cu credință în Dumnezeu. Acesta ar fi donat, de-a lungul timpului, o sumă colosală către biserici și preoți. Potrivit lui Mitică Dragomir, patronul FCSB ar fi ridicat, în ultimii ani, în jur de zece lăcașuri de cult.
„Gigi e multi miliardar. Părerea mea e că are acum pământ de un miliard. Ce spun acum sunt foarte stăpân pe mine. Gigi Becali a dat peste 300 de milioane la biserici, la preoți, la maici. În prezența mea!
A fost subiect de studiu pentru mine. Avea teancul așa de euro și coborau la palat. Jucam table cu el. E norocos și la alea. Venea câte un preot. 2000, îi dădea 2000. Cobora altul. A ținut 30-40 de preoți bolnavi în palat. Îi ținea în palat la el în camere deasupra biroului lui.
Gigi Becali cred că are peste zece biserici făcute. Câtă lume a ajutat, câți oameni bolnavi”, a declarat, recent, Dumitru Dragomir.