21 de percheziții au avut loc în București și județul Ilfov la locuințele a 17 persoane și la sediile unor instituții, după ce o asistentă, cu ajutorul unor medici și farmacii, ar fi falsificat mii de rețete pentru a obține medicamente și a le vinde.
Marți, polițiștii din București au executat 21 de mandate de percheziție în București și județul Ilfov, la domiciliul a 17 persoane și la sediile unor instituții, într-un dosar penal ce implică infracțiuni de fals informatic în formă continuată (peste 2.800 de acte) și înșelăciune (peste 1.300 de acte), cu un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei.
În perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, o femeie de 32 de ani, asistent medical și recepționeră la o clinică medicală privată din Sectorul 1, ar fi falsificat rețete prin introducerea de date fictive în sistemul informatic, pentru a obține gratuit medicamente pe care ulterior le vindea.
Probatoriul a arătat că, în urma falsificării rețetelor, medicamentele erau obținute pe baza unei înțelegeri prealabile cu alți angajați ai unui lanț de farmacii și cu sprijinul altor persoane apropiate asistentei medicale. Aceste medicamente erau vândute fie prin intermediul platformelor comerciale, fie prin rețelele de socializare.
Falsificarea era realizată de asistentă cu sprijinul și acordul a patru medici angajați la aceeași clinică privată, care nu aveau competența necesară să prescrie acele medicamente.
Astfel, 13 persoane, cu vârste între 25 și 47 de ani, sunt urmărite penal.
În timpul perchezițiilor, poliția a găsit mai multe bunuri de interes în acest caz.
Persoanele vizate au fost duse la audieri în baza mandatelor de aducere, iar 13 dintre ele au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanței cu propuneri legale.
Daca esti in cautarea unei metode de facut bani sau a unei idei de afaceri care sa genereze bani zilnic si pasiv poti accesa site ul adevarulcurios.ro. Aici vei gasi cele mai bune metode, idei de afaceri si aplicatii prin care sa faci bani . Cele mai bune metode de facut bani sunt explcate pas cu pas astfel vei putea face bani zilnic fara batai de cap.