NoutățileZilei.ro

La mai puțin de 20 de kilometri distanță de orașul Buzău, pe marginea drumului care se îndreaptă către localitatea Smeeni, în inima Bărăganului, se găsește o biserică despre care puțini cunosc faptul că indică locul care, până nu demult, atrăgea mii de pelerini în căutarea miracolului vindecării. Este cunoscut sub numele de izvorul tămăduitor de la Smeeni, iar acest fenomen mistic a fost restricționat de autorități în perioada interbelică, apoi de comuniști. După Revoluția din '89, a fost redescoperit, dar din păcate, nu pentru mult timp.

Anual, în prima vineri după sărbătoarea Paștelui, atunci când Biserica Ortodoxă celebrează Izvorul Tămăduirii, sute de credincioși din regiunea Bărăganului buzoian se adună în jurul bisericii de lângă Fântâna Tămăduirii din Smeeni. Aceștia participă la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub denumirea de Aghiasma mică.

Cei mai mulți dintre participanți sunt persoane în vârstă, care aduc cu ei sticle și recipiente din plastic pentru a colecta apa sfințită de la izvorul despre care cred că are proprietăți vindecătoare.

Ne rugăm pentru sănătate și pentru binele casei. Venim aici în fiecare an, iar mereu ne simțim bine. Acest loc găzduiește izvorul sfânt care aduce sănătate. Am auzit că au fost oameni cu probleme de vedere care s-au vindecat aici. Și eu sunt bolnav, așa că am venit în speranța că, cu credință, pot să mă vindec", mărturisea un bătrân din zonă.

Acesta este unul dintre cei care obișnuiau să vină la izvorul vindecător acum peste două decenii, când mii de oameni se îmbrânceau pentru a prinde o picătură din apa miraculoasă. În anii '90, zvonul că apa din acest izvor avea puterea să vindece orice boală s-a răspândit în întreaga țară, iar acest loc a fost asaltat de mii de pelerini. Ulterior, cu fondurile strânse din donațiile credincioșilor, a fost construită o biserică aici, iar locul a fost amenajat ca un loc de adunare și odihnă.

Bătrânii din sat povestesc că acum zeci de ani, în această zonă exista doar un spațiu împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa de aici era cunoscută pentru proprietățile sale vindecătoare, având capacitatea de a trata numeroase boli grave. În ceea ce privește izvorul, presa națională scria despre el în 1926 că ar avea puterea să vindece orice boală.

Toată această tradiție pare să aibă la bază o legendă în conformitate cu care un tânăr orb, în timp ce se îndrepta către oraș alături de tatăl său, a recăpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc și și-a spălat fața cu apa din izvor. Le-a spus tatălui său că poate vedea din nou lumina zilei, iar de atunci s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni are puterea de a face minuni.

Ştirea despre izvorul miraculos de la Smeeni, așa cum era titrată în ziarele din 1926, a devenit cunoscută în toate regiunile țării, iar în scurt timp localitatea a devenit un loc de pelerinaj pentru cei bolnavi sau pentru rudele celor care sufereau, aceștia sperând în puterea divină a apei.

Fenomenul a crescut rapid în intensitate, ajungând ca mulți dintre pelerini să creadă că chiar și noroiul din baltă, care s-a format în apropierea izvorului, are proprietăți miraculoase. Oamenii se ungeau cu acest mâl sau chiar dormeau pe jos, în mocirlă, sperând că astfel se vor vindeca mai rapid de afecțiunile care îi chinuiau. Unii localnici au profitat rapid de această situație, dezvoltând mici afaceri cu "licoarea miraculoasă", care era adesea vândută cu prețuri mai mari decât cele ale unor sticle de vin celebru de atunci.

Mărturii ale unor oameni convinși de puterea miraculoasă a apei de la Smeeni au fost colectate și publicate de Marcela Ghiulbenghian, președintele Fundației Tezaurul Sacru al Religiilor, pe propriul său blog.

Fratele meu, Petrică Hornet, s-a spălat cu apa de la fântână și timp de aproximativ o lună, nu a mai avut nevoie să poarte ochelari. De atunci, doar în cazuri rare, atunci când citește ziare sau se ocupă de treburi detaliate care necesită o vedere mai clară", povestea Manolache Hornet.

Tot Moş Manolache își amintește de marile pelerinaje din perioada premergătoare războiului, precum și de slujbele desfășurate la fântâna respectivă. "Era în jurul anului '36. Mergem cu Damian, fiul lui Pocris, să ducem caii la păscut. Când am ajuns la fântână, un sobor format din aproximativ șapte preoți oficiau o slujbă importantă. Toată comunitatea s-a adunat acolo. Slujba era o rugăciune pentru ploaie, deoarece seceta pustiise totul. Abia am ajuns acasă și a început să plouă torențial", relata Moș Manolache.

În fața unui risc considerabil de izbucnire a unor epidemii, autoritățile de atunci au fost nevoite să închidă zona după numai câteva luni de la debutul fenomenului. Presa a contribuit și ea la această decizie, descriind fântâna tămăduirii ca fiind "o sursă potențială de boli contagioase".

Fântâna de la Smeeni reprezintă un caz izolat în domeniul patologiei sociale și subliniază în mod adecvat misticismul arhaic, care nu a putut fi eradicat nici de cultura contemporană. (...) Efectele sugestiei asupra sinelui au fost câteva, și chiar acestea au fost suficiente pentru a-i determina pe cei mai sceptici experți să se confrunte cu această enigmă. Fântâna de la Smeeni pare să amenințe să declanșeze o revoluție în domeniul moral și o redescoperire a datoriei pentru clerul care fusese atrasi excesiv de mult de aspectele lumești. Cu toate acestea, un control mai atent a dus la o contestare surprinzătoare a efectelor miraculoase de la Smeeni", scriau jurnaliștii ziarului "Vocea Buzăului" la data de 21 octombrie 1927.

Pentru comuniști, fântâna cu apa tămăduitoare poate că nu a fost recunoscută oficial, dar nu au reușit să șteargă din memoria colectivă imaginea a sute de pelerini care au fost atrași din toată țara de izvorul tămăduitor timp de aproape jumătate de secol. După Revoluție, localnicii au construit o biserică în acel loc, iar în imediata vecinătate au amenajat o cișmea de unde curge apa, pe care unii o consideră și în prezent ca având proprietăți benefice.

În această zonă, se spune că există o tradiție veche care datează încă din anul 1860, și localnicii continuă să o povestească și în prezent. Acele vindecări au fost consemnate și în presa vremii, dar autoritățile au încercat să suprime aceste relatări pentru a combate misticismul. Izvorul a fost astupat și uitat până după Revoluție, când localnicii au redescoperit această moștenire și au căutat să transmită mai departe prețuirea pentru acest loc", explică președintele Fundației "Izvorul Tămăduirii din Smeeni", protopopul Ioan Dumitran, într-o declarație datată cu mai mulți ani în urmă pentru ziarul "Adevărul".

La începutul anilor '90, știrea s-a răspândit din nou și în scurt timp locul s-a umplut de pelerini. Mulți oameni cu probleme de vedere se ungeau cu apa considerată vindecătoare, sperând că se vor însănătoși. Cu toate acestea, în anumite cazuri, efectul a fost invers. După ce se aplicau nămolul pe ochi, răni sau cicatrici, unii dintre ei ajungeau la spital din cauza infectării plăgilor.