Se măresc pensiile din nou ! Președintele Casei de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit la Antena 3 despre românii care vor primi o pensie cu 10% mai mare de la 1 februarie și vor beneficia de decizia CCR.
Este vorba despre persoanele cu pensii de 4.000 de lei sau mai mult care au plătit prime de asigurări de sănătate, dar CCR spune că nu ar fi trebuit plătite.
„Vorbim în principal despre sentința Curții Constituționale nr.650 din 28 decembrie 2022. În hotărâre se precizează că nu mai sunt supuși acestei taxe(impozitări) pensionarii cu pensii care depășesc 4.000 lei respectiv contribuțiile la asigurările sociale in procent de 10%. În secțiunea de statistici a portalului Casei Naționale de Pensii Publice de pe site, există peste 200.000 de pensionari în această situație și cuantumul depășesc 4000 de lei, este obligatoriu deoarece o data publicată în monitorul oficial (CC) se adoptă”, spune Daniel Baciu. Cupoanele vor fi trimise prin poștă imprimarea lor a început deja și sperăm să finalizăm acest proces săptămâna viitoare. Dl Baciu a mai spus că tichetele de pensie vor fi trimise prin Poșta Română.
Acesta este un element de tip text. Fă click dublu pentru a edita textul. Poți la fel să modifici dimensiunile și poziția elementului, fundalul, linia de contur și multe altele. La fel, pentru apariția elementelor de tip text poți seta un efect de animație.