România se confruntă cu un deficit acut de forță de muncă, motiv pentru care zeci de mii de muncitori străini au fost aduți în fiecare an în țară.

Puțini români cunosc faptul că angajatorii locali au obligația, pe lângă acoperirea costurilor de recrutare și transport, să ofere și salarii care respectă cerințele din România.

Astfel, odată cu creșterea salariului minim brut pe economie, s-au majorat și salariile primite de muncitorii străini. La solicitare,  Corina Constantin, vicepreședinta Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă Străină din România, a precizat că salariile muncitorilor străini din România au crescut cu aproximativ 30% în ultimii doi ani.

 

„Salariile lucrătorilor non-europeni au crescut cu aproximativ 30% în ultimii doi ani, în principal datorită creșterii salariului minim pe economie, dar și a nivelului salarial solicitat de angajații români.

 

O altă creștere se datorează faptului că există cetățeni non-europeni care au deja experiență pe piața muncii din România, cu o vechime de doi până la patru ani, care s-au specializat în anumite domenii și contribuie semnificativ la companiile angajatoare, fiind în general mai stabili decât angajații români.

 

De exemplu, în prezent, salariul unui manipulant de marfă este de aproximativ 3000 RON, la care se adaugă tichete de masă, în timp ce un muncitor necalificat din HoReCa câștigă 2600 RON, plus tichete de masă”, a declarat Corina Constantin pentru Noutatilezilei.ro.

Întrebată care sunt în prezent cele mai căutate domenii pentru angajarea de forță de muncă străină, vicepreședinta PIFMS a menționat că acestea sunt diverse.

 

„În acest moment, cei mai mulți muncitori străini activează în domenii precum producția, HoReCa, construcțiile și FMCG (industria bunurilor de larg consum, care include produse cu cerere mare și timp scurt de stocare, cum ar fi alimentele, produsele cosmetice și de igienă) unde există o cerere constantă de forță de muncă din afara Uniunii Europene”, a explicat Corina Constantin.

 

Muncitorii străini pot ocupa și poziții de conducere, dar mai ales în locații de dimensiuni mai mici.

Referitor la nivelul de studii al angajaților din afara UE, vicepreședinta PIFMS a precizat că angajatorii români solicită rar muncitori străini cu studii superioare.

 

Întrebată despre posibilitatea angajării de muncitori calificați sau cu studii superioare în funcții de conducere, Constantin a menționat: „Proporția muncitorilor străini cu studii superioare ceruți de angajatori pentru a lucra în România este mult mai mică decât cea a celor necalificați. Totuși, există cerere în special pentru specialiști în construcții și HoReCa. În ceea ce privește pozițiile de conducere ocupate de muncitorii străini, aceștia pot ajunge team leaderi sau manageri ai unor locații de dimensiuni reduse”.

 

Cele mai noi stiri online. Vezi noutatile zilei online. Afla cele mai controversate stiri online

 

Citeste si: Iranul a atacat Israelul cu sute de rachete, opt morți într-un atac terorist la Tel Aviv.

 

Citeste si: Anul acesta universitar aduce din nou o reducere uimitoare de 90% la călătoriile cu trenul pentru studenți

 

Citeste si: Pensionarii ar putea fi obligati sa dea banii primiti inapoi. Deciziile de recalculare sunt verificate in detaliu.

 

Daca esti in cautarea unei idei de afaceri sau a unei metode de facut bani online poti accesa site ul adevarulcuiros.ro aici gasesti explicate pas cu pas cele mai bune si profitabile metode de facut bani online. Descopera cum sa faci bani rapid fara investitii sau pune banii sa munceasca pentru tine cu investitiile la bursa, cumparand actiuni la diverse companii care platesc dividende trimestriale.

 

Vezi aici cele mai bune metode de facut bani explicate pas cu pas.

Cat de bine sunt platiti muncitorii straini in Romania

08 octombrie 2024
România se confruntă cu un deficit acut de forță de muncă, motiv pentru care zeci de mii de muncitori străini au fost aduți în fiecare an în țară.