Societatea de transport pe cablu Teleferic a majorat tarifele pentru sezonul de iarnă 2023 - 2024. Cât te costă să urci acum de la Bușteni la Babele.

 

Tarifele la telecabina Bușteni au fost majorate pentru sezonul de iarnă 2023 – 2024. Societatea de transport pe cablu Teleferic Prahova SA a publicat noile tarife pentru telecabina din Bușteni  pe site-ul său. O călătorie cu telecabina, tur-retur, între Bușteni și Babele, costă acum 215 lei, față de 170 de lei, respectiv 105 lei pentru copiii cu vârsta între 5 și 12 ani, față de 80 de lei.

S-a scumpit telecabina la Bușteni!

 

Pentru o urcare, respectiv o coborâre, pe același traseu, biletul este de 115 lei pentru adulți, respectiv 60 de lei pentru copii. În luna aprilie, prețurile erau 90 de lei, respectiv 45 de lei.

Și tarifele pentru o cursă între Babele și Peștera s-au majorat. O călătorie dus-întors costă 185 de lei pentru adulți, iar pentru copii 95 de lei. Pentru un traseu complet Bușteni – Peștera, tariful a ajuns la 285 de lei de adult, respectiv 145 de lei de copil.

Astfel, o familie cu patru membri, dintre care doi copii, care vrea să ajungă cu telecabina de la Bușteni la Peștera, trebuie să scoată din buzunar 860 de lei.

Pentru telescaunul din Predeal, o cursă dus-întors costă 100 de lei pentru adulți, 50 de lei pentru copii, iar o urcare 60 de lei și 35 de lei pentru copii. Toate tarifele actualizate pentru teleferic, telescaun și skipass pot fi consultate pe Teleferic.ro.

Cat te costa sa urci de la Busteni la Babele, in sezonul 2023 – 2024. Tarifele au fost majorate in aceasta perioada

19 decembrie 2023
Tarifele la telecabina Bușteni au fost majorate pentru sezonul de iarnă 2023 – 2024. Societatea de transport pe cablu Teleferic Prahova SA a publicat noile tarife pentru telecabina din Bușteni  pe site-ul său