Un bărbat a fost găsit decedat pe acoperișul unei clădiri din București, iar autoritățile investighează cazul ca o moarte suspectă. Potrivit primelor informații, individul a fost descoperit de un trecător care a alertat imediat autoritățile. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul și se așteaptă rezultatele autopsiei pentru a clarifica cauza morții. Până în prezent, nu s-au făcut publice informații despre identitatea sau posibilele motive ale decedatului.
Potrivit primelor informații, bărbatul ar fi fost legat la picioare.
”Trupul bărbatul a fost găsit de câțiva muncitori care au urcat pe acoperișul unui bloc din zona Vitan pentru a efectua niște lucrări.
Aceștia au găsit trupul bărbatului, care era legat la picioare.
Din primele investigații făcute de anchetatorii care au izolat deja zona, bărbatul ar avea în jur de 50 de ani. Deocamdată acesta nu a fost identificat.
În acest moment se iau în calcul toate variantele, inclusiv o sinucidere, având în vedere că bărbatul nu avea mâinile legate, iar la fața locului s-au găsit semne potrivit cărora bărbatul ar fi încercat să îți ia viața. Anchetatorii iau în calcul, totodată, varianta unei crime.
Urmează ca anchetatorii să facă mai multe audieri și să strângă mai multe probe de la fața locului”, a explicat pentru Noutatilezilei.ro Carmei Iorna.
Din primele informații, acesta ar fi cetățean francez.
”La data de 15 martie 2024, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 11 Poliție fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, pe terasa unui bloc din Sectorul 3, s-ar afla o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul persoanei în cauză, un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 55 de ani.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri - DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
De asemenea, trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, se arată în comunicatul Poliției.